marți, 9 mai 2017

ALEAN DE VARĂ - de Boris67


https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/564x/11/9a/37/119a373000df1776d0cf32678410f6c4.jpg

ALEAN DE VARĂ 

de Boris67


Stau întins în iarba-naltă
Ochii către cer mijind…
Soarele pe boltă saltă
Plin de sine surâzând.

 Păpădii – sori mici – n-ai crede –
Mă-nconjoară, încălzind,
 Trupul meu şi iarba verde, 
 Ce foşneşte mirosind

 A copilărie dusă
Pe vecie-n alte zări,
 Lăsând viaţa mea supusă
De-ncâlcite întrebări

 Despre soartă, despre viaţă
Despre fostele iubiri…
Despre cum să ies în faţă
Ca să scap de amintiri.

 Amintiri dulci sau amare,
 Care-n inimă au lăsat
 O melancolie care
 Mă-nfăşoară neîncetat

 Într-un soi vag de visare
 Ce mă poartă în zig-zag
 Între-naltă exaltare
Şi al deznădejdii prag.

 Hei, tu, boltă azurie,
 Ce atât de calmă eşti,
 Spune-mi, mâine, ce-o să fie -
Adevăr sau doar poveşti?

 Fi-va rău sau fi-va bine
 Spre azuru-ţi voi ţinti…
Căci tânjind, mereu, spre tine
 Doar spre-nalt voi jindui.

…Stau întins în iarba-naltă
Alintat de păpădii…
Soarele pe boltă saltă
Aruncându-mi raze – mii…