LEACUL DIN VERS
de Larysa
Scria mahmur de gând poetul
Cerând răspuns la Univers
Şi-un leac la suferinţa-i ( bietul )
Dar leacul său era în vers
Scria-ntrebări ce n-au răspunsuri
Din gurile-omeneşti cumva
Că-n mintea simplă-s neajunsuri...
Tot el, scriind îşi răspundea
Şi începea " de ce iubirea
O vrei trăită doar ca stare
Ce, să-ţi cutremure simţirea
De nu, o laşi în nepăsare ?!
De ce, în suflet când ţi-e bine
Apare din senin durere
De parcă spini de mărăcine
Viaţa-ţi înfige cu plăcere ?!
Atunci când prinzi clipa iubirii
De ce n-o strângi la piept cu foc
Cântându-i slavă fericirii
Că ţi-a dat clipa de noroc ?!
De ce ţi-ascunzi după orgolii
Părerea care drept te-arată
Gânduri trimiţi la cer ca solii
Vrând pe pământ să n-ai vreo pată ?!
A suferi iubind şi-a plânge
Sunt parcă ruşinoase stări
Firesc dorinţa când te-ajunge
Preferi în tine doar să zbieri ?!
Şi-un adevăr de-l spui la altul
De ce el crede că-i minciună
Râzând pe-ascuns ca apucatul
Cu cel ce-l lua pe el în glumă ?!"
Cu cât se-ntreabă, mai mult scrie
Scriind, mai mult vin întrebări
Cu gândul scrie-o veşnicie
Foi de cuprins fără-ncheieri...
Se vede că, în trup cu viaţă
Se schimbă stările din mers
Şi-n starea sa de nesperanţă
Poetu-şi ia leacul din vers...
|
|
