miercuri, 22 februarie 2017

SOLEMNĂ - de ”ionzubco”





SOLEMNĂ   

de  ”ionzubco”


Nu există dragoste târzie,
 Dragostea nu are început.
 Dragostea nu-i cronicar să știe
 Cât de mult tăcerea te-a durut. 

 Vei iubi un an sau chiar o mie
 Prin urmașii modelați în lut. 
 Ardă lumea lor în agonie,
 Căci oricum rămâi necunoscut. 

 Ești iubitul ei și ești făclie,
Și sărutul tău devine mut;
 Ea fiind o flacără mai vie
 Decât orice umbră din trecut. 

 Nu există dragoste târzie, 
 Dragostea nu are viitor;
 Ori iubești ca flacăra-n făclie,
 Ori te-avânți ca pasărea în zbor. 

 Zbori, iubito! Fii de-acum fior
 Ce străbate dulcea nemurire.
 Dragostea-i trecut și viitor, 
 Dacă simte în prezent iubire. 

 Tu, iubire! Tu, sublim sărut!
 Sărutându-ți coapsele tăcute,
 Mă agiți în lumea de adult 
Și tresari în regăsiri plăcute. 

 Dragostea nu are început, 
 Început ești tu și ești eternă.
Cât de drag mi-e primul tău „Salut !”.
Ah, iubito! Cât ești de solemnă !







FĂ LINIȘTE, IUBITE....- Văduva Andreea






FĂ LINIȘTE, IUBITE.....


Fă linişte, iubite, 
 Vreau să-ţi aud 
 bătăile inimii. 
 Ele nu mint niciodată, 
lasă-le să vorbească. 
Te rog, nu le-ntrerupe! 
 Astfel o să-ţi opresc 
 vorba cu-n sărut... 
 Sau...asta urmăreşti? 
 Ori ţi-e frică că 
te vor da de gol? 
 Că mă iubeşti mai 
 profund decât 
 poate spune gura? 
 Hai nu te teme! 
Şi eu te iubesc 
 la fel de mult... 
 Uite.... 
 ascultă-mi inima... 
 Fii atent la bătăile ei, 
 vezi ce frumos bate? 
 Nu-i aşa că, 
parcă ţi-ar rosti numele? 

 Văduva Andreea








sâmbătă, 18 februarie 2017

LEACUL DIN VERS - de Larysa



LEACUL  DIN  VERS 

de  Larysa

Scria mahmur de gând poetul
 Cerând răspuns la Univers
Şi-un leac la suferinţa-i ( bietul )
 Dar leacul său era în vers


 Scria-ntrebări ce n-au răspunsuri
 Din gurile-omeneşti cumva
 Că-n mintea simplă-s neajunsuri...
 Tot el, scriind îşi răspundea


Şi începea " de ce iubirea
 O vrei trăită doar ca stare
 Ce, să-ţi cutremure simţirea
 De nu, o laşi în nepăsare ?!


 De ce, în suflet când ţi-e bine
 Apare din senin durere
 De parcă spini de mărăcine
 Viaţa-ţi înfige cu plăcere ?!


 Atunci când prinzi clipa iubirii
 De ce n-o strângi la piept cu foc
 Cântându-i slavă fericirii
 Că ţi-a dat clipa de noroc ?!


 De ce ţi-ascunzi după orgolii
 Părerea care drept te-arată
Gânduri trimiţi la cer ca solii
 Vrând pe pământ să n-ai vreo pată ?!


A suferi iubind şi-a plânge
 Sunt parcă ruşinoase stări
 Firesc dorinţa când te-ajunge
 Preferi în tine doar să zbieri ?!


Şi-un adevăr de-l spui la altul
 De ce el crede că-i minciună
Râzând pe-ascuns ca apucatul
 Cu cel ce-l lua pe el în glumă ?!"


Cu cât se-ntreabă, mai mult scrie
 Scriind, mai mult vin întrebări
 Cu gândul scrie-o veşnicie
 Foi de cuprins fără-ncheieri...


 Se vede că, în trup cu viaţă
Se schimbă stările din mers
Şi-n starea sa de nesperanţă
Poetu-şi ia leacul din vers...



N