vineri, 20 ianuarie 2017

DECIMUS JUNIUS JUVENALIS - SATIRE


http://www.wissen.de/sites/default/files/styles/lightbox/public/wissensserver/jadis/incoming/45752.jpg?itok=01T2I7pN

Decimus Junius Juvenalis (cca 60 - cca 127 cf. Enciclopedia Britannica)


Opera satirica a lui Iuvenal, ca și epigramele lui Marțial, reprezintă reacția spiritului realist față de poezia ”erudită” - cultivată cu predilecție de unii predecesori și contemporani ai acestora.

Temele celor 16 satire ale lui Iuvenal, orânduite în 5 cărți, le constituie - după propria mărturie a autorului -  dorințele, temerile, plăcerile, bucuriile, ca și declamațiile retorilor care umpleau cu elucubrațiile lor sălile publice din Roma imperială.

Originea umilă a satiricului - copilul sau nepotul unui libert - se vădește în spiritul de revoltă de care e stăpânit de câte ori amintește de domnia tiranică a împăraților Nero și Domițian, de abuzurile și desfrâul patricienilor și ale potentaților din timpul său.

Declamații elocvente, creații ale unui temperament cu adevărat poetic, satirele lui Iuvenal, relevând adevăruri cumplite - semne ale decadenței claselor favorizate - conțin paaje remarcabile prin verva lor scânteietoare.



https://pictures.abebooks.com/RONBIBLIO/md/md99167756.jpg



SCRIITORII
(VII, 27 - 64)

Tu, scrib nefericit, frângeți condeiul
Când lupte și războaie ai cântat
În veghile de noapte urgisit
Când ai făcut să salte ritmul epic în poeme.
Pe acestea rupe-le mâhnit
Tu în mansardă sau în cocioabă de-ai gândit
Că vreodată chipul tău slăbit
Va fi printr-o statuie nemurit.
Alt chip nu e.Ce-aștepți de la bogat ?
Să-i laude pe marii scriitori și să-i admire ?
El a rămas avar, nătâng și se pricepe
În astea, cum copiii se pricep s-admire
Culorile unui păun, ale Junonei paseri.
Trec anii când pe mare să te avânți mai poți
Sau să răstorni tu brazda cu fierul de  la plug;
Războiul sângeros acum te umple de dezgust.
Ești gârbovit acum și sila te apasă; 
Locvacea bătrânețe, sărac cum ești te-ndeamnă
Să nu mai vrei nimica: nici poezii, nici lauri.
Dar e șiret bogatul, el cată să te-ntreacă
Chiar și în poezie. Tu i te pleci în forum,
Că-i mai bogat ca tine, închinător la Muze
Și zeului Apollo. Bogatul...face versuri
Se crede chiar poet, emulul lui Homer,
Și-i dă un lustru încă, spunând c-așa e moda
C-așa se și cuvine lăvindu-i pe eroi.
Tu, biet poet, mânat fiind de setea de slăvire
Vrei să-ți reciți poemul cel izvodit de tine;
Patronu-ți dăruiește o cameră stingheră
Și umedă și rece. - Tu arta de-ți arăți
Te prinde disperarea, dar el se și pricepe
Să-adune pe liberți, s-aplaude poemul
Atunci când lui îi place.
Ce preț îți dă atuncea bogatu-nchipuit ?
Nici cât te costă-un scaun pe care l-ai tocmit
Ca să-ți ornezi, tu sala în care-au să răsune
A tale versuri toate din glasu-ți răgușit.

(traducerea: Gr. Tănăsescu)


http://www.freelogovectors.net/wp-content/uploads/2012/08/roman-elements01.jpg

PUTEREA EXEMPLULUI
(XIV, 1- 59)

Sunt multe, știi Fuscine, ce-s demne de o faimă
Și tristă și urâtă și urme ele lasă
În suflete curate, când chiar copiii voștri
Le văd l-ai lor părinți.
De joacă tatăl zarul, tot zarul o să-l spurce
Și pe copilul fraged, privind la tatăl său.
Nimica nu-l așteaptă pe-un tânăr nărăvit,
Risipitor și lacom cum a văzut acasă.
Mâncău de bunătățuri, de trufe și becațe.
Copilul la o vârstă de șapte ani când vede
Cum cina se preschimbă cu-alai și mirodenii,
Așa i se imprimă în suflet că o mie
De dascăli nu-l dezvață de-nvățul de acasă.
Te-ndeamnă un Rutillus să ai un suflet blând
Și să nu faci ponoase decât de cele mici ?
Te învață că și sclavii sunt ca și noi
Sunt oameni ? Te-nvață să fii crud ?
Ce simte el când vede un bici încolăcit -
Le aude pe sirene ? știe că Antifat, Polifem
Sunt gazde-îngrozitoare ? E oare fericit
Când un călău netrebnic ucide-n chinul aprig
Un sclav nenorocit ?
Ce spune el când lanțul apasă iar grumazul
Când sclavi, nenorociți, târâți sunt
În caverne, în închisori și-n carceri ?
Tu vrei ca fiica Largei să nu-și înșele soțul -
Când fata gâfâind abia înșiră nume
De-amanți ai mamei sale ?
Ce a zăvut la mă-sa, așa face copila -
Tăblițele cerate le dă la ticăloși
Ca să-i vestească-amanții.
Natura glăsuiește: ne strică, ne ucide
Exemplul rău de-acasă, când ne pătrunde-n suflet,
Când cei ce-l făptuiesc sunt chiar
Părrinții noștri și rudele de-aproape.
Dar vei găsi și tineri, odrasle zămislite
De Prometeu cu artă și doritor de bine
Chiar neurmând ei pilda  ce-o văd la a lor săi:
De mulți, vai mulți ! se-ndeamnă
Să le urmeze pilda părinților netrebnici
Pe căile greșelii, în vicii îngropați !
Acesta e îndemnul: fugiți de fapte rele !
Temeiuri sunt destule: copiii vor urma
Doar lucrurile rele, urâte, rușinoase
Ușor pe Catilina îl vei urma în toate,
Dar greu e să fii Brutus sau unchiul lui - să știi !
Nimic din ce e josnic să nu afle copiii de la părinți;
Departe de orgii, de chefuri nesfârșite -
De viața parazită pe țănci tu să îi ții !
Părinți, copiii noștri - ei merită respectul -
Cu candidul lor suflet ne pot împiedica
Să săvârșim o faptă din cele îngrozitoare
Cu zâmbetul lor dulce o lecție ne-or da !
Iar cînd odrasla noastră a săvârșit o faptă
Din cele mai nedemne, noi oare-nveninați,
O vom mustra și bate și alunga, noi, oare -
Știind doar fiecare
Că nu-i el vinovatul - ci noi - prin pilda noastră -
I-am schilodit și trupul și sufletu-i curat ?

(traducerea: Gr. Tănăsescu)


http://scontent.cdninstagram.com/t51.2885-15/s480x480/e35/12747698_1533173676977936_1581411947_n.jpg?ig_cache_key=MTE5OTM5ODU5NTk3MzU3NTcxMw%3D%3D.2