|
PRIMĂVARĂ de Claudia Millian - Minulescu
Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând, Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.
Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte... Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte, De-mi cere iar să-i curăţ încăperea ?
Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer, Apoi cobor perdele de mister Pe farmecul enigmei celei noi.
Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis Aşteaptă solul ultimului vis, Cu-ntoarcerea de păsări călătoare. |
| |
