|
PEISAJ DE IARNĂ de Nichita Stanescu O vreme de argint masiv pe-alocuri înnegrit de vreme, țintat cu sori, metalic tiv, la orizont scrâșnește, geme Copacii de argint, tăcând, din crengile de-argint, oprite, nemailovind, nemaisunând nici ore-ovale nici clipite par, cum îi întâlnești, așa, explozii împietrite, surde, care-au țâșnit spre cer cândva, din arhebuze și din durde Dar eu bat câmpul iernii, greu cu pașii de-argint îi sun argintul O, fericit auzul meu ! Ecoul bate-n jur argintul și-o clipă dacă m-aș opri s-ar prăbuși, de-argint, o clipă. Și peste câmp s-ar auzi țintatul brâu de-argint cum țipă ! |
| |
