miercuri, 2 iulie 2014

DUȘMANCELE de George Coșbuc







DUȘMANCELE

de  George Coșbuc





Las ochii, mamă, las să plângă !
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat să sug de-aceea sânt
   Nătângă !
Dar n-am pus doară jurământ,
Să merg neplânsă în mormânt !






Nu plâng că mi-e de Leana teamă;
De ciudă plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
   În samă,
Dar mi-e rușine și mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.






Ea duce sfat din casă-n casă
Că n-am broboade de mătasă,
N-am șorț cu flori și dacă n-am

   Ce-i pasă ?
N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam;
Și n-o să-mi meargă neam de neam.






Stă-n drum de vorbă cu vecine
Și bate-n pumni: Să mor îmi vine,
Auzi tu ! Să se prindă ea
   Cu mine !
Știi, ieri, la moară, ce spunea ?
Că-s proastă foc și gură rea !






Și-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră,
S-ajungă ea Lucsandrei noră!
O, meargă-i numele ! N-o vezi
   La horă ?
Ce șorț ! Nu-ți vine nici să crezi;
Fă cruce, fa, să nu-l visezi.






Nu l-aș purta nici de poruncă !
Ce poartă ea, alt om aruncă.
C-un rând de haine-o văd mergând
   La muncă,
La joc și hori același rând,
Îl poartă-ntruna, și de când !







Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-și cată noră mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri și-n duium
   Acasă.
Ea n-a ajuns, oricum și cum,
Să-și strângă nora de pe drum.






Să-și ieie noră pe-o satană ?
Că e săracă și golană;
De ce nu vine ca să-i dau
   Pomană ?

Nu-i casa lor în care stau
Și-n casă nici cenușă n-au !






Auzi tu, mamă, câte-mi spune ?
Și-aleargă-n sat să mai adune
Și câte porecliri pe-ascuns
   Îmi pune.
De-aș sta să-i dau și eu răspuns,

La câte legi am fi ajuns !






Ea-mi sare-n drum, că doară-doară
M-apuc să-i spui o vorbă-n poară;
Și dacă tac, îi vin călduri
   Să moară.
Să vezi tu, mamă,-njurături !
Că ea cu mă-sa-s zece guri.







Cu gura, mă-sa bate-o gloată,
Și-i de otravă Leana toată
Mi-ar pune capul sub picior,
   Să poată.
Dar lor pe plac eu n-am să mor,
Că n-am ajuns la mila lor.






De foame nu dau popii ortul !
Eu iarna singură-mi țes tortul
Și umblu și eu cum socot
   Că-i portul.

De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rău de tot.






Mă prind cu ea ? Cel sfânt s-o bată !
Dar cum mă prind ? Ea e bogată,
Ce haine mi-am făcut ca ea
   Vrodată ?
La joc mă poți oricând vedea

Cu fetele de sama mea!






Ori am vorbit cu dânsa glume ?
O fac de râs și-i scot eu nume ?
Ori ies, gătită-n ciuda ei,
   În lume ?
Îi știu eu focul ochii mei !
Lisandru e, că alta ce-i ?






Dar ce? Îl țiu legat de mine ?
Îl trag de mânecă ? Ba bine !
El vine-așa, de dragul lui,
   Când vine.
Eu nu pot ușa să i-o-ncui,
De stă prea mult, eu cum să-i spui ?






Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Să-l vadă-n casa lor intrând
   O dată ?
Și dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blastemă de nu-și dă rând !







Dar poate da ea bobi cu sâta !
O fierbe ciuda pe urâta,
Că-s mai frumoasă decât ea,
   Și-atâta !
Să aibă Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.






Că boii-s buni, bine-i bogată;
Dar dacă pui flăcăi odată
S-aleagă dânșii cum socot
   O fată:
Bogata-și pupă boii-n bot,
Îmbătrânind cu boi cu tot !