|
|
POCĂINȚA
de Zorica Latcu
Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii
Tale
Și Ți-aș cerși iertare, dar nu știu cum să cer;
Ci Tu pricepi
cuvântul din mute osanale
Și tâlcul rugăciunii de lacrimi și tăceri.
Îmi știu fărădelegea: greșită sunt, Stăpâne,
Prea mult am stat cu ochii plecați,
cătând în lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mâne
Și n-am iertat,
când rana în suflet m-a durut.
Ți-am prea iubit făptura, de Te-am uitat pre
Tine,
Și cântecul țărânei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de
armonii divine
Și glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult.
Mi-am împletit cântare din grele flori de tină,
Am îndrăgit mirosul de verde și de
crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumină
Și turma de căprițe, cu
botul mic și ud.
Mi-am împletit cântarea din floare de mătasă,
Am îndrăgit
mirosul de miere și de tei,
Am prea iubit podoaba și haina de mireasă,
În
zâmbetul câmpiei, mijind sub pașii mei.
Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii
Tale,
Căci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob ce-am irosit în cale
Mulțimea milei Tale și darul Tău bogat.
Acum, cutremurată
de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, înainte-Ți, în goliciunea
mea,
M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata
pofta rea.
Din gând smerit primește, Iisuse, rugăciunea,
Hrănește-mă pe
mine cu har îmbelșugat,
Adapă-mă cu mila, îmbracă-mi goliciunea
Cu raza de
sfințenie din chipul Tău curat.
Să nu mă lași, Preabune, să plec
nemângâiată,
Căci îmi cunosc păcatul și taina Ta o știu
Strig către Tine,
Doamne, din inimă plecată,
Să nu mă lepezi astăzi, ci lasă-mă să
viu.
Sfințește-mă, Iisuse, și taina mi-o arată,
Pogoară-n minte harul prin
ungerea cu mir,
Și fă să nu mă ardă văpaie-nfricoșată,
Când buza mea de
tină sorbi-va din Potir.
|
|
|
|
| Len.Borunowa |
|
|
|
|
|
|
