Imitație după Lamartine
de Veronica Micle
Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate
Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate ?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător ;
Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor.
Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă,
cântă dulcea filomelă, și`n cântare-i o dorință
pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin.
Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce
Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce
Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu.
Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață,
nu întrebi, plecând cu jale ochii `n jos înspre pământ
pentru ce tot cu suspinuri se sfârșește orice cânt ?
O ! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e făcută,
blânda voce-a fericirii este,-a fost și va fi mută,
în viață-orice cântare ce cu drag ai asculta
ai ști că-i glasul durerii și adânc ai suspina.
