Viața
nu este nici simplă nici complicată, nici limpede nici mohorâtă, nici
contradictorie nici coerentă. Este - și atâta tot. Numai limbajul o
ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o
unifică.
Nu
cerem să fim veșnici, ci să nu vedem actele și faptele pierzându-și
brusc sensul. Pentru că atunci se arată și vidul care ne înconjoară.
Dramele sunt puține în viață; rămân de lichidat atât de puține prietenii, gingășii, iubiri...
Am o nemărginită nevoie să socot că totul e simplu. E simplu să te naști. Și e simplu să crești. Și e simplu să mori.
Cel ce luptă cu gândul numai la câștigarea de bunuri materiale nu recoltează nimic pentru care să merite să trăiești.
Orice viață e un miracol.
Explicațiile
medicilor au înviat ele vreodată viața ? Medicii spun: !Iată cauza
morții...” Bineînțeles că răposatul și-a dat duhul dintr-un motiv care
poate fi cunoscut, dintr-o dereglare a organelor lui. Dar viața este
altceva decât aranjarea într-un anumit fel a organelor. Cu viața se
întâmplă ceea ce se întâmplă cu opaițul: l-ai făcut, l-ai dichisit, dar
de luminat nu luminează dacă nu-l aprinzi.
Să presupunem că soarele ar fi stins. Ar fi atunci de datoria vieții să creeze soarele.
Nu
te poticni deloc în limbajul tău. Dacă impui viața, atunci întemeiezi
ordinea, dar dacă impui ordinea, atunci impui moarte. Căci ordinea
pentru ordine este o caricatură a vieții.
A trăi înseamnă pentru arbore a lua pământ și a plămădi flori din el.
A
construi viitorul înseamnă a construi în prezent. Înseamnă a crea o
dorință pentru ziua de azi. Un azi spre mâine, și nu o realitate a unor
acte care nu ar avea sens decât mâine. Pentru că dacă organismul viu
se smulge din prezent, el moare. Viața, care este adaptare la prezent
și permanenț, se întemeiază pe nenumărate legături, pe care cuvintele
nu le pot cuprinde. Iar echilibrul legăturilor este întemeiat pe mii de
echilibre. Dacă distrugi unul singur dintre ele , viața va muri. Nu
înțelege prin aceasta că nu aș vrea să schimb nimic în viață.
Dimpotrivă, poți schimba totul. Dintr-un câmp părăginit poți face o
livadă de cedri. Sămânța aruncată în acest scop va forma un echilibru
pentru prezent.
A îmbătrâni - nu-i nimica. Dar clipa pierdută, liniștea amânată - tot mai mult amânată - asta e tare obositor.
Mă simt nițeluș îmbătrânit tot văzând cum îmi îmbătrânesc amintirile.
M-am
împăcat cu gândul îmbătrânirii. Ca și cum, părăsind bătrânul meu
înveliș, m-aș fi trezit nemaipomenit de tânăr. Iar această tinerețe nu
era deloc alcătuită nici din entuziasm, nici din dorințe, ci dintr-o
extraordinară seninătate. Tinerețea aceasta făcea parte din ceea ce se
apropie de veșnicie, nu din ceea ce întâmpină în faptul zilei clocotul
vieții. Era compusă din spațiu și timp. Mi se părea că devin veșnic,
împlinindu-mi devenirea.
Omul
își închipuie că se teme de moarte; dar se teme de neașteptat, de
explozie, de sine însuși. Moartea ? Nu ! Nu mai există moarte când o
întâlnești. Când trupul se destramă, atunci apare esențialul. Omul nu
este decât o împletire de relații. Numai legăturile contează pentru om.
Nu,
nu moartea mi se pare groaznică. Ba chiar mi se pare aproape blândă
când este legată de viață. Dar uitarea bruscă, monstruoasă a calității
de om, iată ceea ce refuz să înțeleg.
Când
vom fi conștienți de rolul nostru, fie el cât de șters, de-abia atunci
vom fi fericiți . Numai atunci vom putea trăi și muri în pace, căci
ceea ce dă un sens vieții îl dă și morții.
Pricepe
! E prea departe acolo unde vreau să mă duc. Nu pot să iau cu mine și
trupul ăsta. E prea greu. Va rămâne aici ca o coajă părăsită. Cojile
bătrâne nu stârnesc milă.
Desigur,
am văzut oameni fugind de moarte, temându-se dinainte de confruntarea
cu ea. Dar pe cel ce moare - nu vă lăsați înșelați - nu l-am văzut
niciodată înspăimântat.
Iată
câteva mii de ani de când se tot vorbește de lacrimile mamelor.
Trebuie totuși să recunoaștem că acest limbaj nu-i împiedică pe fii să
moară.
Nu știu când mă va ajunge indiferența marilor oboseli, pofta funebră de odihnă.
Nu-i
asculta pe oameni cum vorbesc, dacă dorești să-i înțelegi. Pentru că
dacă au hotărât să fie război și să jertfească vieți pentru a salva
hambarele împărăției, cei ce trec în față și predică moartea îți vor
vorbi numai despre cinstea și gloria de a muri. Căci nimeni nu moare
pentru un hambar.
Mint
cei ce-și jelesc mortul zi și noapte. De ce l-ai plânge așa când nu
l-ai iubit zi și noapte ? Ai cunoscut clipe de ceartă, ori de
plictiseală, ori de distracție în afara dragostei. Sigur, cel mort e mai
prezent decât cel viu, deoarece este privit în afara neînțelegerilor.
Dar așa, ești necredincios până și morților.
Clopotul dădea de știre că o bătrână va intra mâine sub pământ, căci își terminase partea ei de trudă.
(
O bombă căzuse în apropierea unui cortegiu de nuntă și prefăcuse
mireasa într-un morman de carne și pânză) - Nu mai era decât un morman
de murdărie. Dispărută slaba poleială care dă formă calității de om !
Mirele avea acum răgaz să înțeleagă că nu iubise niciodată buzele
acestea, ci înfățișarea, zâmbetul acestor buze. Nu acești ochi, ci
privirea lor. Nu acest piept, ci dulcea lui palpitație ca marea. Avea
răgazul să descopere, în sfârșit, strângerea de inimă pe care i-o
aducea, poate, iubirea. Nu căuta el, oare, ceea ce nu poate fi atins ?
Nu ai dreptul să ocolești un efort decât în numele altui efort, pentru că trebuie să crești neîncetat.
Te
vreau împlinit. Vreau să te citesc în creația ta, nu în materialele
fără folos pe care le posezi și din care îți faci o glorie deșartă.
Nu
voi avea dreptul să vorbesc despre apariția neașteptată în mine a unui
alt eu, deoarece pe acest altcineva decât mine eu îl clădesc.
Nici
o împrejurare din viață nu trezește în noi pe cineva străin, despre
care nu știam nimic. A trăi înseamnă a te naște neîncetat. Ar fi ceva
cam prea ușor să împrumutăm suflete gata făcute.
Omul valorează exact ceea ce poate deveni. Eu nu știu ceea ce este acum.
”Trebuie
să ne supunem sau să luptăm ?” Trebuie să te supui pentru a
supraviețui, și apoi să lupți pentru a continua să exiști . Tăcerea ta
de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în țarină, unde putrezește
pentru a deveni spic.
Cine
se poate înălța dacă este supus robiei, cruzimii, abrutizării din
pricina unei munci istovitoare ? Dar cine se poate înălța prin
destrăbălare, prin respectarea putreziciunii și a creației găunoase ?
Am
înțeles. Omida moare când își formează crisalida. Planta moare când
ajunge sămânță. Tot ce se transformă cunoaște tristețea și neliniștea.
Cel
ce iubește binele este îngăduitor cu răul. Cel ce iubește forța este
îngăduitor cu slăbiciunea...Binele și răul se amestecă, tirania
făurește, chiar împotriva voinței ei, suflete mândre, foametea aduce
împărțirea pâinii, adică a ceea ce este mai dulce decât pâinea.
Dacă
am căutat, am și găsit, căci spiritul nu dorește decât ceea ce posedă.
A găsi înseamnă a vedea. Cum aș putea să caut ceea ce pentru mine nu
are nici un sens ? Nimeni nu tânjește de dorul a ceva ce nici măcar nu
este conceput.
Condamnatul
la moarte își închipuie călăul ca pe un robot palid. Și iată că i se
înfățișează un oarecare om de treabă, care știe să strănute, ba chiar și
să zâmbească. Condamnatul se agață de acel zâmbet ca de o cale de
salvare. Dar nu este decât năluca unei căi. Călăul, deși strănută, îi va
tăia capul. Dar cum să renunți la speranță ?
A dorit să obțină. Și a obținut. E fericit acum ?... Dar fericirea constă în strădania de a obține.
Tristețea este întotdeauna formată din timpul care curge și nu și-a dat roadele.
Când nimeni nu mai suferă pentru cauza sa, te întrebi: Ce cauză mai poate fi aceea care nu te face să suferi ?
Suferința te înalță atunci când o accepți.
Drama fizică nu ne atinge decât atunci când ni se arată sensul ei spiritual.
Pentru
că un prieten îi oferea în dar dragostea lui, el a schimbat acest dar
în datorie. Și darul dragostei a ajuns robie, a ajuns datorie de a bea
cucută. Dar prietenului nu-i plăcea defel cucuta. Așa că celălalt s-a
simțit dezamăgit, ceea ce e ceva josnic. Pentru că decepție îți poate
provoca doar un sclav care a servit prost.
Decepția
este o josnicie. Oare s-a destrămat ceea ce ai iubit la început în
cineva, dacă acum găsești în el altceva ce nu-ți place ? Dar iată că tu
îl transformi în sclav pe cel ce te iubește ori pe care tu îl iubești,
și dacă el nu acceptă condițiile acestei sclavii, tu îl condamni.
Fac
în fiecare seară bilanțul zilei: dacă ziua a fost stearpă ca educație
personală sunt supărat pe cei ce m-au făcut s-o pierd și în care
credeam.
Față de mine sunt mai curând aspru, așa că am tot dreptul să nu admit la alții ceea ce nu admit sau corijez la mine.
Trebuie să pretinzi de la fiecare numai ce fiecare poate să dea. Autoritatea se bazează în primul rând pe acte raționale.
Am învățat să nu mai ascult, ca să pot auzi.
Viața
nu se poate enunța prin stări, ci prin pașii făcuți. Singura victorie
de care nu mă pot îndoi este cea care locuiește în puterea semințelor.
A pregăti viitorul nu este altceva decât a întări temelia prezentului.
Imaginile aparțin artistei fotograf Natalinka H.
