Poet național al Poloniei. Realizează o operă poetică inspirată din cântecul și legendele populare (Balade și romanțe) și din tradiție (poemul Străbunii).
Scrie poeme de tip byronian, cu eroi titanici (Konrad Wallenrod), și epopeea Pan Tadeusz.
PAN TADEUSZ - 1834
Epopeea reconstituie viața nobilimii lituaniene în timpul campaniei lui Napoleon.
Scrisă în anii emigrării la Paris, epopeea este expresia artistică a dorului de patrie.
În deschidere, poetul invocă pământul natal, în accente de vibrant patriotism.
CARTEA I
Lituanie-natală ! poți fi asemănată
Cu însăși sănătatea: ți-o ști măsura toată
Doar cel care te pierde. Oftând azi după tine,
Întreaga-ți frumusețe o cânt cum se cuvine.
- - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Ajută-ne și astăzi, la fel, printr-o minune
S-ajungem iar acasă, la sânul Țării - mume !
Și tânjitoru-mi suflet fii bună de-l trimite
Spre dealuri păduroase, spre luncile-nverzite
Ce peaste-albastrul Niemen de-a lungu-s răsfirate,
Spre câmpuri smâlțuite-n tot felul de bucate,
Pe unde grâu ca aur topit le înfășoară
Sau lanuri argintate, întinse, de secară,
De chihlimbar rapița, ori hrișca de zăpadă,
De-un roșu feciorelnic, lucerna stă să ardă
Și-ntr-o pamblică-i totul încins de o livadă
În care calmi stau perii, la șir, ca-ntr-o paradă.
Pentru a sublinia măiestria artistică a descrierilor sale de natură, cităm tabloul furtunii:
Nebună se ridică vifornița, deodată,
Luptându-se; cu șuier se-nvârte și dă roată
Spre bălți, a căror apă se mișcă până-n fund
Prin ierburi și răchită din luncă șuierând;
Răchita-și frânge ramul, cosite ierburi zboară
În vânt, ca părul cae e smuls de-o mare gheară,
Cu snopuri laolaltă din snopi amestecate;
Cu vuiet, vijelia pe câmpuri toată cade
Urlând de-a rostogolul; și locuri spre-a deschide
Vârtejului, să treacă, ea bulgării-i desprinde
Făcându-i să țâșnească în trâmbă de pământ
Ce-ntruna se ridică rotindu-se în vânt,
Părând o piramidă gigantică, mișcătoare,
Ce vârfu-nfipt în țărnă-și învârte, din picioare,
Nisipul azvârlindu-l spre ochii-aprinși de stele;
Cu cât mai larg se umflă, se-nalță către ele;
Cu trompa-i uriașă dând veste de furtună
Și tot ăst hău de ape, vârtejuri, împreună
Cu ierburi, paie, frunze și ramurile frânte,
Vifornița-l azvârle în miez de codru unde
Ca urșii urlă
Ploaia tot curge neîntreruptă
În picuri deși de parcă prin sită-ar fi cernută;
Atunci chiar, prinse-un trăsnet cu muget să detune,
Iar stropii laolaltă s-au strâns; ca niște strune
Sau coade lungi se leagă tot cerul de pământ,
Așa, ca din hârdaie, șuvoi țâșnesc pe rând.
Acum acoperiră văzduhul și țărâna;
E noapte, dar mai neagră ca noaptea e furtuna.
Opera cuprinde numeroase elemente de ritual popular, cum este cel al nunții din următorul fragment:
Stăteau perechi, în curtea castelului, nuntașii,
Cu doamne, ofițeri, - sătence, cu ostașii;
Deodată: ”Poloneza !” cu toții-n cor strigară.
Veni, cu ofițerii, fanfara militară
Șoptind, spre generalul lor Judele se-aplecă:
”Rugați fanfara, Pane, să-ntârzie oleacă;
Nepotul meu, știți, astăzi se-nsoară; și-i rămasă
O datină străveche aici, la noi în casă,
Că-n muzica sătească nuntește și boierul.
Vedeți țambalagiul, scripcarul, cimpoierul
Cum stau în așteptare; toți muzicanți de soi;
Deja-i mâhnit scripcarul ! Și iată cum, spre noi
Se-nclină cimpoieșul, ne roagă din privire;
De nu-i lăsăm să cânte, ar plânge de mâhnire;
Nici satul, pe-alte muzici n-ar ști să dănțuiască,
Lăsați-l dar, să-nceapă, pe toți să-i veselească,
Apoi, au să asculte fanfara ta aleasă .”
